Vrem instituirea unei scheme de ajutor de stat, „Prima livadă”, pentru înființarea de livezi noi, pe modelul schemei de finanțare a împăduririlor. Mai puțină birocrație și aprobare mai rapidă a dosarelor.
Mi-a venit rândul să merg cu vacile la păscut, după ce Daniel, titularul jobului, și-a luat cateva zile libere. M-am bucurat de schimbare pentru că în felul acesta am avut timp să mai scriu câteva actualizari pentru blog, să mai citesc puțin și chiar am reușit să-mi iau notițe din câteva cărți despre producerea materialului săditor la pomi, despre lucrările […]
Dacă erați curioși ce ispravă am facut cu școala de puieți (versiunea din luncă), aflați că dintre toți sâmburii puși în pământ pe 17 aprilie, nu au răsărit decât o parte din piersici, nuci și castani, cei care apucasera deja să încolțească. Germinarea nu a continuat în pământ și cred ca motivul a fost lipsa umezelii în […]
De-ar fi să punem cap la cap rândurile semănate astăzi, s-ar face un kilometru în linie dreaptă. Anul trecut am semănat pe 20 martie pentru că s-a încălzit mai devreme, dar a fost și mai ușor pentru că am avut suprafață mică, lângă casă. Anul acesta am zis să pun mai multe semințe, luând în considerare că avem ceva […]
Școala de puieți este, prin definiție, locul în care se creează portaltoii, deci bataie de cap cu formarea coroanei portaltoilor nu am, dar am avut puțin de lucru și o sî mai am. Pe 7-8 martie le-am făcut prima vizită pe anul acesta, când am desfăcut benzile de plastic care înveleau altoii celor 100 de meri altoiți prin metoda […]
Prin ianuarie am dat un ocol pomilor să văd dacă i-au atacat iepurii. Mi-am pus mari speranțe în amestecul de var cu bălegar de vacă și oleacă de nisip, care nu m-a dezamăgit. Se vede mai jos un pomișor care a rămas acoperit de var, fără să fie spălat de ploaie sau ros de iepuri. […]
Pe 18 februarie am pus la înmuiat în apa caldă ultimele semințe pe care le mai aveam prin casă,. După două zile le-am împachetat în prosoape de hârtie umede și le-am pus într-o caserola, la frigider, la 3-4 grade Celsius, până când vremea de afară va permite însămânțarea lor. Anul trecut am pus semințele de mere […]
După o jumătate de iarnă petrecută la frig afară și altă jumătate în casă la căldurică, ca să se usuce pâstăile, astăzi mi-am suflecat mânecile și am trecut la frământat sacul cu pâstăi de salcâm. Mă gândeam că o să îmi fie foarte greu să desfac semințele de pe pâstăi, pentru că sunt mult mai bine […]
Am reușit săptămâna trecută să evadez de la țară și m-am întors cu ceva nucifere culese de prin piață, de la oraș. Astăzi le-am pus la stratificat în nisip, după ce au petrecut 3 zile în apă calduță. Mai jos sunt alunele turcești, primite de la un prieten de Facebook, Gherghes Sandrin Ilie. Sunt mai micuțe […]
Am mai scris și anul trecut despre stratificarea semințelor și pregătirea lor pentru stratificare, dar anul acesta am zis să fac lucrurile puțin diferit, acordând o atenție mai mare perioadelor de stratificare, astfel încât să-și înceapă germinarea în momentul în care temperaturile de afară vor fi propice plantării. Aici găsiți duratele de stratificare și temperaturile pentru cea mai mare […]
Am zis să pun o poză, așa, de dragul peisajului. Lucrări prea multe în școala de puieți nu sunt iarna, decât cu pregătirea sâmburilor pentru anul viitor, care trebuie puși la stratificat. Mai e o lucrare peste care eu am trecut anul acesta, să zicem că m-am simțit norocos și mi-am asumat niște riscuri. Ma refer […]
Astă primăvară am fost să culeg flori de soc din zăvoiul Oltețului și m-am întâlnit cu câțiva puieți de nuci. Probabil că nucile au fost „sădite” în timpul inundațiilor, puse la stratificat pe cale naturală, în nisipul adus de aluviuni. Am văzut același fenomen și pe alte pâraie de pe la noi, unde au răsărit nuci cu […]
Locuim destul de aproape de pădure și avem pe lâgă casă o livadă de pomi plantați de prin 2011, dacă nu mă înșel. Anul trecut, ca și în anii anteriori, am avut probleme cu iepurii sălbatici, care vin până aproape de casă și rod puieții, în special cei de măr. Ca să facem o poveste […]
Înaintea fiecărui Crăciun cred că toată lumea se gândește, chiar și numai puțin, la obiceiul de a aduce un brăduț în casă. Cred că la origini a fost, în mod necontestat, cel mai frumos obicei, dar ce facem în ziua de azi când știm că pădurile se împuținează tot mai mult? Îmi place mirosul de brad […]
Nu a nins încă la noi, în Oltenia. Mi-am adus aminte că pe o vreme ca asta ni se cerea acum 14-15 ani, când eram în școala generală, să mergem pe coclauri și să adunăm teci de salcâm. Semințele ajungeau la ocolul silvic și bugetul școlii creștea puțin. Era o metodă foarte bună, zic eu, pentru […]
Am adus niște nisip acasă zilele trecute și mă grăbesc să îl folosesc până nu mi-l poluează pisicile, plus că a dat soaele afară după mai bine de o lună în care nu s-a lăsat văzut de nori. Am scos cutiile cu sâmburi afară după ce i-am ținut timp de două zile în apă călduță, […]
Am primit în seara aceasta prima confirmare de primire pentru unul din pachețelele cu semințe, care a ajus în Caraș Severin. Nu am trimis indicații în pachet, inventarul semințelor sau instrucțiuni de folosire, pentru că vreau să contiuăm comunicarea pe internet. Am dat ca punct de întâlnire acest website, dar mai avem unul care poate pe […]
Am primit zilele trecute de la Viorel Gheorghe câteva castane, nuci pecan, teci de roșcove și moșmoane. Despre moșmoni și castani știu deja ca o duc bine pe la noi, dar nu știu la ce să mă aștept din partea nucilor pecan și a roșcovelor. O să încerc, pe rând, să mă documentez, mai întâi despre nucile […]
Am reușit pe 10 decembrie să pun la poștă 103 pachețele cu semințe. Nu m-am grăbit foarte tare, am căutat mai mult să găsesc o soluție cât mai simplă și rapidă pentru ambalarea și expedierea lor pentru că îmi doresc să repet gestul și în anii următori cu mai multe persoane implicate și mai multe semințe. Le-am trimis […]